duminică, 16 decembrie 2012

Iarna mea


efemere zăpezi mă-mpresoară
mă orbește un alb iluzoriu 
doar gerul real mi-e să doară
și chemarea în purgatoriu

catedrală mi-e iarna aceasta
ce-mi ninge de sus peste rugi
dar nu-i văd înaltului creasta
și mă culc pe umbrele-i lungi

statui încremenite de gheață
se roagă ca la priveghi
le-aud cântând ca prin ceață
peste urmele mele mai vechi

sunt căzut din Întreg și din Tot
sunt piruetă de viscol bătând
timpului îi sunt un breloc
pe care-l pierde-n pământ



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu