efemere zăpezi mă-mpresoară
mă orbește un alb iluzoriu
doar gerul real mi-e să doară
și chemarea în purgatoriu
catedrală mi-e iarna aceasta
ce-mi ninge de sus peste rugi
dar nu-i văd înaltului creasta
și mă culc pe umbrele-i lungi
statui încremenite de gheață
se roagă ca la priveghi
le-aud cântând ca prin ceață
peste urmele mele mai vechi
sunt căzut din Întreg și din Tot
sunt piruetă de viscol bătând
timpului îi sunt un breloc
pe care-l pierde-n pământ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu