duminică, 2 decembrie 2012

Ultimul surâs topit


Îți scriu în gând să te întorci cumva,
eu am rămas cu tine de atunci,
doru-a plâns tăcut pe urma ta,
în amintiri săpat-a peșterile-adânci.

Pe calea revenirii vei vedea
cum anii lungi trecând au răvășit,
au demolat ș-au înnoit cărarea,
urmele iubirii noastre au topit.

Și-n mine timpul a mai lucrat un pic, 
m-a pus la cazna grea a neuitării,
mi-a dat să beau din cupa de nimic,
când te-am urât ca să te dau iertării.

Nu mai e nimic din tot ce-a fost,
ici-colo câte-un rest de amintire,
e trist, e gol și-atâta de anost
în anotimpul ăsta de iubire...

Poate-acum, când viața se sfârșește,
urna amintirii zăcând-o în uitare,
vom încheia iubirea ce intră în poveste
cu un surâs topit în lungă sărutate...

2 comentarii:

  1. ultimul cuvant e "sarutare"?
    multumesc pentru poezia trimisa!
    duminica placuta sa aveti!

    RăspundețiȘtergere
  2. cum și ultimul sărut poate ține loc de ultim cuvânt... Și eu vă mulțumesc Vasile Dumitru pentru postarea pe blog.

    RăspundețiȘtergere