Îți scriu în gând să te întorci cumva,
eu am rămas cu tine de atunci,
doru-a plâns tăcut pe urma ta,
în amintiri săpat-a peșterile-adânci.
Pe calea revenirii vei vedea
cum anii lungi trecând au răvășit,
au demolat ș-au înnoit cărarea,
urmele iubirii noastre au topit.
Și-n mine timpul a mai lucrat un pic,
m-a pus la cazna grea a neuitării,
mi-a dat să beau din cupa de nimic,
când te-am urât ca să te dau iertării.
Nu mai e nimic din tot ce-a fost,
ici-colo câte-un rest de amintire,
e trist, e gol și-atâta de anost
în anotimpul ăsta de iubire...
Poate-acum, când viața se sfârșește,
urna amintirii zăcând-o în uitare,
vom încheia iubirea ce intră în poveste
cu un surâs topit în lungă sărutate...
ultimul cuvant e "sarutare"?
RăspundețiȘtergeremultumesc pentru poezia trimisa!
duminica placuta sa aveti!
cum și ultimul sărut poate ține loc de ultim cuvânt... Și eu vă mulțumesc Vasile Dumitru pentru postarea pe blog.
RăspundețiȘtergere