sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Apus


Privești apusul de departe
și plângi de-nsigurarea lui,
ți-e dor și dorul nu-ți răzbate,
da-s eu apusul, altul nu-i.

Doar privirea ta-mi adie
lumina gata să se stingă,
sărutul tău mi-e agonie,
nu reușește să m-atingă.

Noaptea cu al ei arid,
în veșnicie mă afundă,
ochii tăi care se-nchid
în al uitării somn mă culcă.

Tu vei avea o dimineață,
o altă zi plină de soare,
eu mă voi trezi în ceață,
căutând prin disperare.

În fiecare umbră care
se va prelinge ca un nor
te-oi căuta ca pe un soare,
dar va fi rece-n al meu dor.

Trupul meu, pământ arid,
doar pașii îți va asculta,
sufletul, un cer senin,
albastru te va lumina

Până-n apusul de departe
ce-l plângi de-nsigurarea lui
că dorul nu-l va mai răzbate...
da-s eu apusul, altul nu-i.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu