Disparate...

 Cuvântul meu uzat și istovit, ți-ar da culoarea apusului ce-mi stă în față,

doar că tu vei fi nu astru-n asfințit, ci soare încălzind în dimineață...

Gândul meu plecat să cerceteze, mai trece incognito pe urma trenei tale,

dar nu mai îndrăznește să te descifreze și nu mai vrea să-ți stea în cale...

În pieptul zăbrelit de coaste, inima îmi bate mai stins pe zi ce trece,

dar când îți vede chipul înnebunește iară, mă face fericit ca-n tinerețe...

Eu pot să văd prin tine, ca printr-o fereastră, sufletu-ți de taine și comori,

dar de-aș călca într-însul îndată și-ar lua zborul petalele și visele din flori.