Golgotă

pe drumul ăsta de refugiați ai sorții

urma de pași se șterge în trecut

și nu mai știu încuietoare porții

prin care am pășit și-atât am răzbătut

fatal trecut-au anii ca soarele pe boltă
plutind prin anotimpuri cu ploi de cald și rece
pe portativ gravându-și notă după notă
vreme care vine vreme care trece

eu mi-am atins cumva a mea redută

nu este prea înaltă și nici ca-n vis străluce

mă împac cu vremea ce-i de-acum pierdută

și-i pun la cap stindard de pelerin o cruce

nu este malul mării nici codrul nu-i aproape

cerul e-ndoielnic nu va mai fi senin

gânduri ne-mplinite se vor preface-n ape

eu voi dormi-n cuvinte tăcute din preaplin 

iar peste mine singur în altă dimensiune 

viața va tot curge noi albii căutând

nu-i voi mai face iarăși altă rugăciune

ci-i voi da să crească din al meu plecând