Cad iarăși clipe reci, încet, din depărtări,
vin din cerul lor de timp pierdut în ceață
și îmi pun în față oferta de-ntâmplări
îngăduită mie spre a mai fi în viață.
E drept că nu mai este un roman stufos
ca cel în manuscris ce-mi zace-n amintiri
înșirat de-a valma sub praf de timp cam gros,
licărind în lacrimi și-n cioburi de priviri.
Sunt câteva file de timp fără suspans,
o uvertură sobră nedefinită încă,
un eseu în care se-ncurcă pași de dans,
iubirea nu-i sprințară, dar este mai profundă.
Sunt file de timp ce nu mai au cadență,
delta este-n urmă, de-acuma intru în mare,
ocolișuri nu-s, sunt punți către esență,
iar fiecare lucru nu-i unul oarecare.
Sunt file de timp cu altă perspectivă,
ziua, ca și noaptea, au altă amprentare,
viața nu mai pare la fel de distractivă,
este mai frumoasă când o privești în zare.
Sunt file noi de timp ce au numai prezent,
un ospăț al clipei la care trecut și viitor
venit-au să se-mbete-ntr-un moment ardent,
să se-nchine vieții cu noul ei decor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu