mi-e dor de țara ta îndepărtată
de relieful tău cu creste zvelte
de plutirea ta înaripată
de colajul tău cu sentimente
ai anotimpuri ca-n copilărie
ai ochii tot azurul și norii argintii
ai stele-n ei și numai o făclie
ce-mi rătăcește calea printre vii
ești patria pe care am nutrit-o
ideala vale în care vrei să mori
trăind cu amintirea c-ai iubit-o
și-n alte vieți din urmă și de-apoi
tânjesc să-mi scald tristeți în tine
să beau din roua zilei și a nopții tale
să fac din timpul tău parte din mine
refăcând destinul de chin și depărtare
visez să te iubesc pân pe hotarul morții
pe margini lungi de-apus și răsărit
cu piciorul să deschid ivărul porții
ținându-te în brațe odor ce-a adormit
închisă-n visul tău tărâm din altă lume
ce n-are ochi deschiși înspre lumea mea
mă lași pe drumul pustiului de dune
singurul miraj crescut din umbra ta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu