Trec trist printre ruinele iubirii,
pășesc pe roșii cărămizi surpate
(detalii mici din caznele-amintirii
cu aburi albi de lucruri împrăștiate).
Bombardament de intrigi și de ură,
rafale de injurii, otrăvuri și pumnale
răzbat din fiecare crăpătură,
din rănile-arajamentelor florale.
Prin colțuri zac atâtea vorbe mute
ce mai îngână printre lungi oftaturi,
pășesc prin bălți de lacrimi amar secătuite,
în cioburi, resemnarea alunecă din rafturi.
Durerea ca o ceață învăluie tardiv
îmbrățișări, săruturi, râsete și dor
ce muribund se scurg din al iubirii tiv
și se adună toate în al uitării nor.
Câte un roman, un vers, o cugetare
încearcă să refacă ce-ar fi fost
în stafii de personaje ireale,
în parastase ce nu-și mai au vreun rost.
Trec trist printre ruinele iubirii,
pășesc pe roșii cărămizi surpate
și plâng pe-un mal uitat al amintirii
cu-atâtea vieți rămase prea departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu