crucile mele au devenit cimitir
celor ai mei dormindu-le somnul
și iubirilor toate păstrându-le dorul
de trecutul prezent în tristețe și mir
răscolesc un timp ce nici nu mai este
din jăratic ies nori de gânduri confuze
cuvintele se scurg tăceri între buze
împletind rugăciuni în depărtări celeste
parvenitul eu nu mă mai poate-ntoarce
pe diurna boltă pierdută-n infinit
și merg de unul singur către propria moarte
pe drumul cu sens unic și fără de sfârșit
care la cer te urcă când te coboară-n vale
același pe care și-ai mei au asfințit
de trecutul prezent în tristețe și mir
răscolesc un timp ce nici nu mai este
din jăratic ies nori de gânduri confuze
cuvintele se scurg tăceri între buze
împletind rugăciuni în depărtări celeste
parvenitul eu nu mă mai poate-ntoarce
pe diurna boltă pierdută-n infinit
și merg de unul singur către propria moarte
pe drumul cu sens unic și fără de sfârșit
care la cer te urcă când te coboară-n vale
același pe care și-ai mei au asfințit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu