vineri, 15 martie 2013

Ultimul tren


nerost mă poartă prin locuri străbătute
inima mi-e conclav de gânduri cu sentimente mate
toate-n mine-s proiecte începute
și vor rămâne astfel de zare suspendate

eu însumi răstignit în puncte cardinale
de iubiri
speranțe
așteptări
sunt călător tomantec căutător de cale
pe băncile de ore ale atâtor gări

un ultim tren respiră aburi de-ndoială
pe un peron de noapte e gata să mă ia
sau poate-s gata să îl las să treacă
distanțele-s aiurea
iar timpul nu mă vrea

2 comentarii:

  1. de la inălţimea tâmplelor,
    marea se vede mai mică
    decât zbuciumul viselor mele…

    RăspundețiȘtergere