nerost mă poartă prin locuri străbătute
inima mi-e conclav de gânduri cu sentimente mate
toate-n mine-s proiecte începute
și vor rămâne astfel de zare suspendate
eu însumi răstignit în puncte cardinale
de iubiri
speranțe
așteptări
sunt călător tomantec căutător de cale
pe băncile de ore ale atâtor gări
un ultim tren respiră aburi de-ndoială
pe un peron de noapte e gata să mă ia
sau poate-s gata să îl las să treacă
distanțele-s aiurea
iar timpul nu mă vrea
de la inălţimea tâmplelor,
RăspundețiȘtergeremarea se vede mai mică
decât zbuciumul viselor mele…
sensibil de ....frumos !
RăspundețiȘtergere