joi, 4 aprilie 2013

Isaac Newton (04.01.1643 / s.v. 25.12.1642 – 31.03.1727 / s.v. 20.03.1727)


Până în anul 1671 omenirea a trăit cu impresia că lumina - acest stimul care acționează asupra retinei ochilor și produce vietăților mirifica senzație vizuală - este un dat de la Dumnezeu (unul din cele atât de multe), că este albă, că poate fi colorată cu ajutorul unor obiecte transparente colorate, că razele ei sunt reflectate sau refractate de obiecte.
Începând cu acest an „s-a făcut lumină în ceea ce privește lumina”: un geniu pe numele lui Newton a dovedit fără tăgadă (științific) - descompunând-o (prin refracție) în culori (cu ajutorul unei prisme de sticle) și recompunând-o la loc albă (punând în calea ei o lentilă și o altă prismă) - că lumina albă (această radiație electromagnetică caracterizată de frecvență, intensitate, culoare, polarizare și coerență) conține un spectru de culori. Tot atunci el a făcut dovada că lumina este alcătuită din particule (descoperire ulterior întregită de constatarea că lumina este alcătuită și din unde, iar mai târziu că ea se definește ca o dualitate corpuscul-undă). Și, încă, a creat modelul prim al telescoapelor de astăzi.
În 1687, aceeași minte strălucită - preocupată de misterele atracției exercitate de Pământ asupra obiectelor lumii înconjurătoare, de fascinantele traiectorii descrise de orbitele planetelor -, face evidente cele trei legi universale ale mișcării corpurilor în natură, în lucrarea Philosophiae naturalis principia mathematica („Principiile matematice ale filozofiei naturale", 1687). Pentru a izbuti asta el introduce în fizică concepte noi precum „cantitate de mișcare” (astăzi „impuls”), mărime vectorială egală cu produsul dintre masă și viteză, „inerție” (orice corp își menține starea de repaus sau de mișcare rectilinie uniformă atât timp cât asupra sa nu acționează alte forțe sau suma forțelor care acționează asupra sa este nulă - primul principiu al mecanicii), „forță”, definind-o ca derivata impulsului în raport cu timpul (principiul al doilea al mecanicii), „acțiune și reacțiune” (când un corp acționează asupra altui corp cu o forță - numită forță de acțiune -, cel de-al doilea corp acționează și el asupra primului cu o forță de aceeași mărime și de aceeași direcție, dar de sens contrar - numită forță de reacțiune - al treilea principiu al mecanicii). El folosește, de asemenea pentru prima dată, termenul latin gravitas (greutate), pentru determinarea analitică a forțelor de atracție.
Iar contribuția lui la cunoaștere continuă în domeniul matematicii cu faimosul „Binom a lui Newton” - formulă de dezvoltare a puterii sumei (a+b) la puterea n - și cu inițierea conceptelor „limită”, „derivată” și „integrală”.

Împreună cu Leibniz este fondatorul calculului diferențial și integral, cei doi descoperindu-l pe căi cu totul diferite (Leibniz preocupat de soluționarea „nedeterminărilor clasice” din matematică, Newton pornind de la definirea vitezei și accelerației, ca variații infinitezimale de timp ale vectorilor de poziție în mișcarea mecanică).

Azi se consemnează despre Isaac Newton (savant care a revoluționat știința - cu precădere în domeniile opticii, matematicii și mecanicii) că „a fost un renumit om de știință englez, alchimist, teolog, mistic, matematician, fizician și astronom, președinte al Royal Society”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu