joi, 4 aprilie 2013

328 ani de la nașterea lui Johann Sebastian Bach (1685 - 1750)




Azi universul muzical clasic este de neconceput fără acordurile „Concertelor brandenburgice” (Die Wohltemerierte Klavier), fără „Missa în si minor” (h-moll Messe), fără capodoperele muzicii bisericești și instrumentale care străbat dumnezeiesc de la Johann Sebastian Bach încoace. Pentru că opera reverberantului Bach incorporează și sintetizează mai toate stilurile, formele și tradițiile naționale emancipate până la el.

Exegeții marelui compozitor cronologizează traseul viații și operei sale în mai multe perioade, pe care aici le vom aminti doar:
Perioada de formare (influențe, repere, căutări artistice);

Perioada Arnstadt (când l-a cunoscut și a luat contact nemijlocit cu maestrul timpului Dietrich Buxtehude, a aprofundat cultura muzicală a zonei Thurungia, a reușit primele sinteze de forme și stiluri muzicale din  nordul și sudul Germaniei ale predecesorilor și când ar fi compus „Capriciu la plecarea fratelui iubit” - Capricio sopra la lontanza del suo fratello dilettissimo (1704), preludiul coral „Cât de frumos luminează” - Wie scön leuchtet (1705) și versiunea fragmentară timpurie de la „Preludiu și fugă în sol minor” - Prӓludium unde Fuge in g-moll (1707) pentru orgă).
Perioada Mühlhausen (când s-a căsătorit cu vara sa Maria Barbara Bach (1707), a compus cantate bisericești cu o structură consevatoare, bazate pe texte biblice și corale, faimoasa „Tocată și fugă în re minor” - Tocata d-moll pentru orgă - în stil rapsodic nordic, precum și „Preludiul și fuga în re major - Prӓludium und Fuge D-dur; se presupune că tot acestei perioade aparțin „Passacaglia în do minor” - Passacaglia c-moll pentru orgă, „Dumnezeu este regele meu” - Gott ist mein König (1708)).

Perioada Weimer (când a interpretat prima sa cantată laică, „Ce îmi place” - Was mir behagt, numită și „Cantata Hunt”, a compus „Cărticică pentru orgă” - Orgelbüchlein, preludii corale (18 la număr), triouri timpurii pentru orgă, preludii și fugi pentru orgă, dar și celebrul „Preludiu și fugă în sol major” - Prӓludium und Fuge G-dur pentru orgă - revizuit în 1715 - și „Tocata și fuga în fa major” - Tocata Prӓludium und Fuge F-dur); între 1708 - 1714 stilul său muzical s-a schimbat considerabil; seriile de cantate scrise între 1714 - 1716  poartă  influențe din operele contemporane italiene (îndeosebi de la Antonio Vivaldi); îi sunt preferate refrenurile (ritornello) și structurile repetitive da capo care i-au permis să creeze forme muzicale coerente de dimensiuni mult mai mari decât tot ce se scrisese până atunci; aceste tehnici caracterizează numeroase arii, fugi și părți ale concertelor sale de mare întindere.
Perioada Köthen (când s-a axat îndeosebi pe muzică de cameră și muzică orchestrală, a revizuit o seamă dintre lucrările anterioare dând sonatelor pentru vioară și pian, dar și celor pentru vioară și violoncel fără acompaniament, sonoritatea cunoscută azi; în 1721 a finalizat „Concertele brandenburgice”; a mai redactat lucrări cu caracter pedagogic pentru instrumente cu clape, precum „Cărticica pianului pentru W. F. Bach” - Das Clavierbüchlein, a lucrat la „Suitele franceze” - Französische Suiten, „Invențiuni” - Inventionen (1720) și „Clavecinul bine tenperat” - Das Wohltemperierte Klavier (compendiu unificator, prezentat cu rigurozitatea și logica specifice fugii, al celor mai populare forme și stiluri ale epocii - dansuri, arii, motete, concerte); acesta finalmente are două cărți, fiecare formată din 24 de preludii și fugi în toate tonalitățile - cunoscute ca „Cele patruzeci și opt” - constituind o remarcabilă explorare sistematică a potențialului inovator oferit de clavecin și permițând pentru întâia dată în istoria instrumentelor cu clape accesul la toate potențialitățile oferite de „sistemul tonalității funcționale” (un fel de sintaxă muzicală) care se va impune în următorii 200 de ani de muzică. În această perioadă i-a murit neașteptat soția (iulie 1720), s-a recăsătorit cu Anna Magdalena Wilcken (decembrie 1721) și a dat un recital cu Cantata nr. 22 „Isus i-a luat la El pe cei doisprezece” - Jesu nahm zu sich die Zwölfe.
A urmat perioada Leipzig, când a fost director muzical al orașului (pentru muzică bisericească), a dirijat coruri în biserici pe muzica sa (Cantata nr.75 Die Elenden sollen essen); a compus prima versiune a lucrării „Magnificat” și „Patimile după Ioan” - Johannes-Passion. Numărul cantatelor compuse de el este de cca 62 (39 lucrări cu totul noi).
Se știu puține despre boala care l-a răpus  în 1750 pe Bach (în afara faptului că a durat câteva luni și nu i-a îngăduit să termine „Arta fugii” - Die Kunst der Fuge.
Ar mai fi de spus că muzica lui Bach nu a produs senzație în epocă și opera a fost neglijată timp de 50 de ani după moartea sa. Haydn și Mozart au strălucit într-atât la timpul respectiv, încât un compozitor precum Bach, considerat demodat încă din timpul vieții, nu avea cum răzbate cu realizările sale. Abia după 1802, când scriitorul german Nikolaus Forkel a publicat un studiu despre viața ți arta lui Bach, s-a mai amintit despre el. Intenționa o ediție Bach completă, însă proiectul i-a fost zădărnicit de războaiele napoleoniene, astfel că până în 1829 era disponibilă doar o selecție reprezentativă de muzică pentru instrumente cu clape (iar muzica vocală avea doar câteva publicări). Dar în acel an muzicianul german Eduard Devrient și compozitorul Felix Mendelsson și-au asumat interpretarea „Patimilor după Matei”, aniversând astfel 100 de ani de la compunerea lucrării. În anul ce a urmat piesa a fost publicată alături de „Patimile lui Ioan”. A urmat Missa în si minor”, iar până în 1937 au apărut edițiile complete ale operelor pentru pian și a celor instrumentale, până în 1852 lucrările pentru orgă. În 1850, cu susținerea lui Robert Schumann, a fost fondată Societatea Bach (Bach-Gesellschaft, BG). Până în 1900 s-au publicat toate operele lui Bach.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg