Omul – această entitate a
speciei umane, singurul viețuitor de pe pământ înzestrat cu gândire – este pe
cale să fie învins și nihilat (în nici un caz distrus, pentru că nimic nu-l
poate distruge!) de înseși construcțiile teoretice pe care le-a ridicat „făraonic”
pentru sine, pentru cunoașterea și gândirea sa.
Momentele principale ale
devenirii omului până la ceea ce a ajuns acum se regăsesc în manualele de
știință și filosofie. Nu voi face nici măcar o sinteză a modului în care omul
își poate admira propria devenire. Mă voi referi la stadiul actual al condiției
sale, pe care abia dacă reușește să-l conștientizeze ca atare, într-atât de
pierdut este în multitudinea de „ghemuri încâlcite” care a devenit viața sa.
Este dificil de făcut și numai
inventarul acestor ghemuri, cu atât mai mult să descurci ițele fiecăruia dintre
ele. Voi lua drept capăt de pornire al acestui demers dificil o entitate umană
contemporană, ființă bio-psiho-social-istorică cu prețenții de raționalitate,
încercând s-o despoi de învelișurile care o fac de neidentificat în
autenticitatea sa.
Privit singular, individul
uman este preponderent un consumator,
ca orice viețuitoare, de altfel. Doar că acesta își controlează, dozează și
administrează consumul după rațiuni proprii, anume autoinstituite. Are nevoie
de hrană, apă, îmbrăcăminte, lumină, căldură, comunicare, siguranță, confort.
Societatea de azi i le poate oferi pe toate, la domiciliu, așa cum și le dorește.
În nici un caz în mod gratuit. Dacă face dovada că există ca om, că este în
viață, o primă condiție ca să-și permită să fie consumator este îndeplinită.
Așadar, omul trebuie, mai întâi, să fie recunoscut formal de societate,
inventariat ca membru al ei, altfel spus, să dețină acte în regulă privitoare
la existența sa în lume și la identitatea sa.
Ei bine, a fi consumator azi,
presupune a fi, automat, și beneficiar
de bunuri și servicii de consum. Aproape nici un lucru de care are nevoie, omul
nu și-l mai poate lua direct din mediu, sau confecționa de unul singur, fără
permisiuni prealabile de la instanțele societale. Așadar, calitatea de
beneficiar de bunuri și servicii pentru consum propriu presupune un statut mult
mai complicat decât cel de consumator propriu-zis. Efortul de asigurare a
bunurilor de consum nu este o treabă simplă. Iar diversitatea și multitudinea
lor, capcanele pe care adesea le ascund, ca și reclama aferentă inevitabilă,
complică lucrurile, le fac de-a dreptul năucitoare. Dar, într-o societate de
consum, nici nu poate fi altfel, totul este permis pentru satisfacerea nevoilor
„stăpânului nostru”, consumatorul.
Nu insist aici asupra faptului
că, la domiciliul său, omul poate fi proprietar sau chiriaș, singur, cu
partener, fără copii, cu unul, doi sau mai mulți copii. Iar dacă nu insist, nu
înseamnă că fiecare asemenea detalii nu îi conferă omului noi roluri și atribute
semnificative, împovărătoare.
Să convenim, în continuare, că
omul nostru are o pregătire și o instruire atestată, deci i se îngăduie să
desfășoare anumite activități utile societății și sieși, contra cost. Asta îl
face, concomitent, producător și angajat.
Ca producător, de fapt
co-producător, el este făuritor de bunuri și servicii destinate consumului, nu
neapărat a celor pe care trebuie să le procure pentru consumul propriu. El
„deservește” o mulțime de consumatori, invizibili în ceea ce îl privește. Cum invizibile,
dar reale și diverse, sunt și relațiile în care intră cu aceștia. El,
producător, se încarcă cu un soi de responsabilitate, pe cât de difuză, pe atât
de apăsătoare.
Ca angajat omul face parte
dintr-o structură ierarhic organizată pe criterii economice, tehnice și
financiare, în cadrul căreia i se încredințează un rol profesional bine
determinat și un salariu aferent. Acest rol poate fi în sfera conducerii sau în
sfera execuției, nici unul dintre acestea neputându-l scuti de a avea șefi,
eventual subordonați și, inevitabil, colegi de același rang. Natura relațiilor
în care intră este formală, adică relațiile sunt clar și strict definite de
reguli și obiective. La nivel individual (personal) toate regulile se reduc la
una singură: dacă nu-și face treaba cum i se cere, dacă nu se integrează
corespunzător, dacă nu este disciplinat își pierde locul de muncă. Este
constrâns, astfel, zilnic pentru câteva ore, să joace rolul angajatului
valabil, aservit firmei sale. Cel mai adesea, doar „pentru un pumn de dolari”.
Și la nivelul oranizației,
regulile se reduc, în ultimă instanță, la una singură: dacă produsele ori
serviciile furnizate nu își găsesc desfacere, (prin învingerea pe piață a
produselor și serviciilor similare ale altor organizații), întreprinderea
falimentează. Oranizația este indiferentă față de soarta angajatului, fiind
gata să îl sacrifice (să renunțe la el) dacă asta îi asigură ei supraviețuirea.
Angajatul nu poate fi indiferent față de soarta întreprinderii în care lucrează
și este gata să facă oricând noi compromisuri, în defavoarea sa, pentru
supraviețuirea oranizației.
„Oricând”, dar nu „orișice”
compromis, iar pentru a-și întări perimetrul de siguranță proprie, angajatul
din sfera productivă se înscrie în mișcarea sindicală. Alt rol, alte
îndeletniciri, altă fațetă a personalității sale frămânate.
Acesta nu este, însă, ultimul
rol al individului uman în existența sa zilnică. Societatea democratică îi
conferă, de fapt îl obligă să își exercite rolul onorabil de cetățean. Conform
scenariului, acest rol ar fi rolul principal. Cum, însă, cetățenii sunt teribil
de mulți, acest rol se comasează cu toate cele similare, pentru a crea încă un
personaj principal: masele. Așadar, în distribuția piesei sociale există două
roluri principale, cetățeanul și masele, interpretate de același actor, omul.
Numai că în toate scenele spectaculoase, cele în care acțiunea capătă dinamism,
în care intriga piesei devine acută, omul este „dublat”. Deleagă atribuțiile
sale de cetățean și de ins din masă unui politician și se așează apoi confortabil
în fotoliul de spectator. Din acest fotoliu urmărește cu sufletul la gură toate
aventurile prin care trece el, întruchipat de politicianul său. Se extaziază,
aplaudă, trăiește cele mai grozave emoții văzându-se pe scenă, prin câte poate
trece. Se întâmplă să fie și nemulțumit de interpretarea dublurii sale, ceea ce
îl determină ca în reprezentațiile ulterioare să-și schimbe dublura.
Azi, omul începe să înțeleagă
tot mai bine că rolul principal de cetățean este, de fapt, un rol de figurant. Și, totuși, el încă mai
vine la reprezentații și încă mai speră că va apare acea dublură care să-l
interpreteze perfect.
Ființa umană, prin toate
aceste roluri, își umple până la refuz existența. Dar, fiecare rol îi
conturează câte un alter ego. Segmentată astfel într-o mulțime de alter
ego-uri, ființa umană, personalitatea umană, nu se mai poate regăsi în
plenitudinea sa.
Rolurile din viața unui individ sunt imperative și obligă la conformare. Oamenii se conformează din două motive diferite: unul de natură cognitivă, celălalt de natură normativă.
Nevoia cognitivă, sau informațională, conformează oamenii pentru că aceștia își doresc să judece corect și presupun că atunci când ceilalți sunt de acord asupra unei chestiuni, ei trebuie să aibă dreptate. Acest motiv de conformare se manifestă, adesea, ca o imitație, ca o modalitate de a fi ca toată lumea, de a nu ieși „din rând”. Când acest aspect se manifestă puternic și determinat de lipsa de curaj, de timiditate, de neîncredere în sine sau de ignoranță, devine conformism. Obișnuința duce și ea la conformism.
Influența normativă îi face pe oameni să se conformeze deoarece le este teamă să pară devianți; dorind să fim acceptați și plăcuți de către ceilalți, evităm adesea un comportament care ne-ar scoate ostentativ în evidență. Firește, oricăruia dintre noi îi place să se considere o ființă unică, însă dezacordul poate fi apăsator. E ușor de înțeles de ce studiile arată că indivizii care se abat de la normele grupului sunt antipatizați, respinși, marginalizați sau ridiculizați de către ceilalți, mai ales atunci când grupul trebuie să ajungă la consens.
De multe ori, influențele informaționale și cele normative se exercită împreună, producând efecte combinate. Totuși, distincția dintre cele două tipuri de influență este importantă, deoarece fiecare produce alt tip de conformare: privată și publică.
Ca și frumusețea, conformarea poate fi de suprafață sau iradiind din lăuntrul ființei.
- Conformarea privată, numită și acceptare sinceră sau convertire, se referă la situațiile în care ceilalți ne fac să ne modificăm nu numai comportamentul exterior, ci și modul de gândire. A te conforma la acest nivel înseamnă a fi realmente convins de faptul că ceilalți au dreptate. Se asociază cu loialitatea, sinceritatea, autentismul, consecvența sau buna credință.
- Conformarea publică sau conformismul, se referă la o modificare superficială a comportamentului afișat. Oamenii răspund adesea presiunilor normative prefăcându-se că sunt de acord cu ceea ce ei, în sinea lor, dezaprobă. Aceasta se întamplă îndeosebi atunci când vrem să obținem anumite favoruri din partea celorlați. Dar și când ne confruntăm cu situații de autoritarism, intoleranță excesivă, conservatorism, amatorism, cu prejudecăți acerbe, cu constrângeri fizice și psihice, cu informații îndoielnice sau cu dezamăgiri repetate.
Spre deosebire de un ins care se conformează „de ochii lumii”, cel care o face din convingere își păstrează schimbarea de comportament multă vreme după ce ajung ceilalți să nu mai pretindă sau să nu mai manifeste un anume compoartament. Mai trebuie spus că mediul înconjurător favorizează fie conformarea, fie conformismul (la fel cum favorizează fie valoarea, fie nonvaloarea). Când intră în joc orgoliul, banii, incertitudinea, lipsa alternativelor sau ignoranța oamenii devin întotdeauna mai conformiști. Dar orgoliul, banii, incertitudinea, lipsa alternativelor și ignoranța sunt la ordinea zilei. Acestea sunt decisive, înving și trimit în derizoriu conținutul declarațiilor despre autenticitate, manifestarea personalității, libertatea de expresie și de acțiune, democrație, dar și lozincile de tipul „toți pentru unul, unul pentru toți”, „solidaritate”, „țeluri comune” și altele asemenea (care sunt și ele la ordinea zilei).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu