marți, 2 aprilie 2013

Salvador Dali (11.05.1904 - 23.01.1989)




„Realitatea lumii exterioare serveşte drept exemplu şi se subordonează realităţii spiritului nostru”

Spaniol catalon, Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí Domenech a fost pictor, sculptor, designer și gravor, suprarealist contestat de mișcarea suprarealistă.
După ce a studiat la Madrid și Barcelona, spre sfârșitul anilor 1920 Salvador Dali s-a mutat la Paris unde i-a cunoscut pe André Breton, Pablo Picasso, Joan Miró și Paul Eluard, dar unde este marcat profund de scrierile lui Sigmund Freud despre semnificația erotică a imaginilor produse de subconștient. Avea să scrie că „singura diferenţă dintre Grecia cea nemuritoare şi prezent este Sigmund Freud, care a descoperit cum corpul uman, care pe vremea grecilor era neoplatonic, astăzi este plin de sertare secrete care pot fi deschise numai prin psihanaliză”. Astfel că picturile sale au devenit intrarea într-un spațiu al lumilor de vis în care obiectele obișnuite, realizate cu un realism meticulos, să fie juxtapuse, deformate sau metamorfozate în moduri cel puțin bizare.
Între anii 1929 și 1937 și-a definit metoda și stilul „paranoico-critice” care l-au făcut cel mai cunoscut artist suprarealist din lume, poate și cel mai bogat. Servit de propriul talent de virtuos în tehnica desenului și culorii, animat de o exuberanță nestăpânită dusă până la nebunie, el însuși recunoaște că pornind „spontan de la o cunoaștere irațională, care constă în interpretarea critică a reveriilor delirante” ajunge la „momentul critic” de raționalizare a acestei cunoașteri, a delirului, în creații de o debordantă fantezie, care stupefiază.
Între 1939 și 1948 trăiește la New York, unde expozițiile sale se bucură de un succes considerabil care „i se suie la cap”, devenind de o aroganță provocatoare. În această perioadă abordează teme în care obsesiv apare un univers sub semnul erotismului, sadismului, scatologiei și putrefacției. Ajunge să se plimbe pe străzile New York-lui cu un clopoțel doar pentru a atrage atenția asupra sa - gândul că ar putea trece neobservat terorizându-l.
Cea mai faimoasă lucrare a sa este „Persistența memoriei” (1931) în care niște ceasuri într-un peisaj straniu par a se topi la fel de straniu, dar extrem de sugestiv.
Face împreună cu regizorul Luis Bruñuel filmele suprarealiste „Câinele andaluz” („Un chien andalou” - 1928) și „Vârsta de aur” (L'Age d'or - 1930).
După ce a fost îndepărtat din mișcarea suprarealistă, a creat cu precădere iconografii, bijuterii, design interior și ilustrație de carte.
A murit în ziua de 23 ianuarie 1989, la Figueras, localitate în care s-a și născut, lăsând în urmă-i o operă extrem de accesibilă, asociată personalității unui excentric și exhibiționist.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu