marți, 2 aprilie 2013

Lucian Blaga (09.05.1895 - 06.05.1961)



„Logica suferă de un mare viciu logic: ea crede că însăși realitatea e de natură logică. Dacă întâlnește ceva ce nu se poate înțelege în chip logic, ea va susține că acest ceva nu există, ci e numai aparență...” 

Unul dintre reprezentanții de seamă ai vieții culturale și literare românești inter și post belice a fost filosoful, umanistul, jurnalistul, poetul, dramaturgul și traducătorul Lucian Blaga.
Născut în comuna Lancrăm (Alba) într-o familie de preoți ardeleni Blaga a făcut studiile liceale la Brașov (1906 - 1914), a urmat cursurile Facultății de Teologie din Sibiu (1914 - 1917) și pe cele ale Facultății de Filosofie din Viena, unde a dobândit și doctoratul (1920). A fost apoi atașat și consilier de presă la legațiile României din Varșovia, Praga, Berna, Viena, ambasador în Portugalia (1938 - 1939), profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj. A devenit membru al Academiei Române în 1936. A desfășurat o intensă activitate publicistică în calitate de colaborator al publicațiilor „Gândirea”, „Adevărul literar și artistic” și „Cuvântul”.

Gânditor original, metafizician al misterelor, teoretician al noologiei abisale, Blaga a încercat să dea răspuns marilor întrebări existențiale legate de originea universului și a vieții, de esența și destinul omului, concepând un sistem filosofic original expus în patru trilogii: „Trilogia cunoașterii” (1943), „Trilogia culturii” (1944), „Trilogia valorilor” (1946) și „Trilogia cosmologică” (neterminată).
Dacă lucrările științifice despre cunoaștere și cultură, prin abundența imaginilor și conceptelor poetice, poartă amprenta lirismului, lirica și teatrul blagiene sunt impregnate de idei filosofice.
Cele mai importante volume de poezii ale lui Blaga sunt „Poemele luminii” (1919), „Pașii profetului” (1921), „Lauda somnului” (1929), „În marea trecere” (1924), „La porțile dorului” (1938), „Nebănuitele trepte” (1943).
Ca dramaturg a creat dramele poetice și de idei „Zamolxe” (1921), „Tulburarea apelor” (1923), „Meșterul Manole” (1927), „Cruciada copiilor” (1930), „Avram Iancu” (1934). Perioada de persecuții la care l-a supus regimul comunist începând cu 1948, când a și fost înlăturat de la catedra de filosofie a universității clujene și numit bibliotecar la Biblioteca Academiei Române filiala Cluj, a transpus-o în romanul memorialistic „Luntrea lui Caron”, publicat postum în 1990. În această perioadă dificilă Blaga a realizat cele mai multe dintre traduceri. Tot după moarte i s-au publicat volumele de versuri „Vârsta de fier 1940 - 1944”, „Cântecul focului”, „Corăbii cu cenușă”, „Ce aude unicornul” și drama „Anton Pann”.
Lucian Blaga rămâne în memoria neamului nostru o personalitate impunătoare și polivalentă a culturii. 

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte. 
Lumina altora 
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns 
în adâncimi de întuneric, 
dar eu, 
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină - 
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna 
nu micşorează, ci tremurătoare 
măreşte şi mai tare taina nopţii, 
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare 
cu largi fiori de sfânt mister 
şi tot ce-i neînţeles 
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari 
sub ochii mei- 
căci eu iubesc 
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu