vineri, 17 mai 2013

Ispășire


Mi-e sufletul o pasăre ce zboară către tine,
cer senin cu nori purtați ușor de vânt,
cu zările vibrând de primăveri divine
ca niște nări miros de flori cătând.

Mă-nalț, înalt e cerul tău, de neatins, 
aerul e pur, e rece, tot mai rarefiat,
sufletul de tine lacom s-a aprins,
idealul de departe s-a înaripat.

Bolta de culoarea aerului proaspăt
te cuprinde-n rame de cleștar ceresc,
te simt, te murmur și-atunci când nu te văd,
visul despre tine căzând îl ispășesc.

Aripi îmi revin la cele două mâini,
sufletul l-agăț acolo în înalt,
tot mai greu, mai copleșit de vini,
zborul mi-l opresc și-ncep să cad, să cad...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg