cu ploaie de
săgeți lumina mă arde
sunt focar orbit
de scrum și de fum
și curg ca o lavă
pe pantele vieții
către abisul de
noapte drumul e lung
culorile-mi lasă
urme în lut
pe maluri natură
moartă privesc
din valea prin
care întruna mă scurg
reflectat pe cer
toți norii mă șterg
lin deasupră-mi o
frunză plutește
e ca un dans ca o
pasăre vis
un anotimp a
scuturat-o din pomu-i
să nu fiu singur
cu mine-n abis
iau timpul meu
din timpul trăirii
frunza mi-o pun
alături pe mal
și visez că pe țărmul
înalt al uitării
amintiri vor lovi
cu cadențe de val
în maree trecutul
prezent pendulează
și spală și duce
aluviuni în adânc
pașii mei se
evaporă-n seară
irizind nebunie
râzând și plângând
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu