Mereu aparențe-n retine se-agață,
seduc cu imagini, culori și iluzii,
opacă perdea, zid, interfață,
ascund adevărul întreg cu infuzii.
Timpanul și el se lasă amăgit,
omite din gama-i sunete multe,
de larma comună e constant amăgit,
e surd la chemări din sunete mute.
Rama prin care pecepem afară,
o pojghiță numai a tot ce există,
e strâmtă, ecranul ei ne înșeală,
dinamica lumii în toate persistă.
Zăcăminte de taine viața-n adânc
ține-n ascuns de vietatea conștientă,
o inundă-n noțiuni și concepte de gând,
îi dă mobiluri și-o face ardentă.
Metafizic cumva, detașați și uitând,
ne-amintim de-adevăr și esențe,
c-am avea rădăcini într-un altfel de-adânc
făr de care nu am trăi-n aparențe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu