luni, 10 iunie 2013

Tăceri majestoase


singur în oră
singurătatea mi-e unica martoră
când pământul mă înghite
mă mestecă
mă duce în stomacu-i adânc
mă trece prin întunecate filoane
către izvoare și rădăcini
care se varsă-n lumină
să zboare

tăcând
prin tăceri majestoase urcând
undă de nor lacustru să scurg
în izvorele și rădăcinile pământului surd
curcubeuri de gând peste viață
vibrând

3 comentarii:

  1. http://karina-lumeanoastra.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc... pentru continuarea în zbor...

    RăspundețiȘtergere
  3. " singurătatea mi-e singura martoră ", uneori este de preferat unei asocieri cu o turma usor manipulapila,care ridica ignoranta la rang de virtute. Va multumesc pentru poem! Este... :))

    RăspundețiȘtergere