Eul

Cred că este propabil ca fiecare spirit trăitor în astă lume să se afle într-o confruntare vie, permanentă cu alte spirite înrudite neîntrupate, nu neapărat conștientizate de Sine, concomitent cu confruntarea ce există firesc cu realitățile din jurul său. Numai în felul acesta îmi pot explica modul în care fiecare ne afirmăm conștiința de sine, mereu trează, mereu subiectivă și egocentristă. Numai în felul acesta înțeleg nevoia umană de recunoaștere și raportare la un spirit judecător, suprem, absolut, la un Dumnezeu. Altfel de unde nevoia omului de raportări la universal, viața-i materială putându-i fi un univers îngust suficient?... De unde imaginația și visările sale care îl scot atât de evident din real și-l incită cu fenomene fascinant supranaturale?... De unde îi vin premonițiile, presimțirile, anticipațiile, interogările metafizice?...
...Dacă nu din confruntarea inconștientă dar vie, permanentă cu alte spirite înrudite neîntrupate.