duminică, 14 iulie 2013

Prima iubire


doamnă, sunt cel pe care tu l-ai înzestrat
cu aripile iubirii tale tandre
carnea de plăceri pe care-o ai învățat
în apele iubirii să se scalde

mi-ai dezvelit culori pe cer de simțuri
zăgazul sângelui în mine tu l-ai spart
constelații pe firmament de mituri
vizibile în nopți mi le-ai redat

gongul inimii ajuns-a să răsune
ecou prin anii-ntâiei primăveri
când vinul era must și era dulce
și îmbătați zoream spre nicăieri

îmbrățișat cu-atâtea frumuseți
trupul tău mi-a fost senină dimineață
și am uitat că suntem doi efemerizi
liberi doi atomi evadați în viață

am vibrat ș-am rezonat cu tine
univers în inimi am scăpărat arzând
m-am lăsat sedus de forme-ți divine
de gândurile-nalte și cele din adânc

atunci acolo undeva prin alte părți
mi-am irosit naiv petalele de lacrimi
îmbogățind dezastrul iubirilor din cărți
iscat de-nvolburarea cerului de patimi  

pe-aleea amintirilor din parcul senectuții
văd încă banca noastră-nvăluită-n nor
și chiar dacă uitarea adie disoluții
gândindu-mă la tine mă regăsesc în dor

2 comentarii:

  1. Cuvintele-s prea sarace pentru apreciere... Tot mereu , onorat de prezenta ta !... Cu aleasa PRIETENIE... Geoge

    RăspundețiȘtergere