un vânt de timp respiră sub aripi călătoare
răscolind penajul luminilor celeste
și plouă peste lume culori amăgitoare
prevestind nesomnul clipelor terestre
gândurile-și schimbă clima și relieful
plutesc idei în aisberguri prin ceață
vechile convingeri își pierd pe rând sideful
fisurând carena liniștii în viață
oglinzile oracol ordinea răstoarnă
cerul înstelat deasupra-i tot mai sus
dar nici o lege nu-i aptă să străbată
prin suflete pierdute în drumul spre apus
cimitir de amintiri pe dealuri se așterne
crucile uitării nu pomenesc vreun nume
istoria își întinde ruinele eterne
în universul care vibrează albe dune
Aceeaşi lică matură şi remarcabilă am găsit aici...măreţ!
RăspundețiȘtergereReverenţă!
.
Aurora, cu încântare şi stimă
Mulțumesc, Aurora.
Ștergere