atâta timp mă viscolește iară
troienele mi-ajuns-au pân la cer
și picur ca un nor în plină vară
pe uscăciunea propriului mister
crăpate întrebări fără răspuns
presimțiri ce nu au diagnostic
temeri și-ndoieli m-au tot pătruns
pân ce-au făcut din mine un agnostic
știu că nu știu ce mă tot animă
îmi aduce gânduri și îmi dă simțiri
îmi dă conștiința că-s ființă anonimă
cu identitatea pierdută-n amintiri
poate-aș fi acesta care-acuma trec
sau cel ajuns altfel peste o vreme
oi fi oglindă în care mă înec
poate chiar izvorul marilor probleme
picur ca un nor în plină vară
pe uscăciunea propriului mister
atâta timp mă viscolește iară
troienele mi-ajuns-au pân la cer
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu