marți, 17 septembrie 2013

Ultima dilemă


În timpul care vine spațiul mi-e vacant,
urma mi se pierde între azi și mâine,
prins în judecata dintre rău și bine
o să-mi aflu locul undeva-n neant.

Îmi separ întregul peste două maluri
- răsădit în stratul lutului primar
vaporizat cu norii pe cerul ancestral -
între care vremea se scurge în valuri.

Istovindu-mi rolul pe a vieții scenă
sper încă să descopăr ultima dilemă
cine, de ce sunt așa cum sunt, un Eu

într-al vieții mele zbuciumat eseu
ce lasă-n urmă-i de parfum o trenă
 cu picuri de iubire pe tot al său traseu.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu