sâmbătă, 26 octombrie 2013

Cântă deșertul


cântă deșertul în visele mele
(arborele meu genealogic are rădăcini în nisip)
credeam că-i muzica venită din stele
și vlăstarul din mine nu poartă complexul Oedip

m-am ridicat de la vânt la cuvânt
și m-am crezut mai aproape de astre
dar încă mă leagă puternic ceva de pământ
când altceva mă seduce către zările-albastre 

suspendat indecis peste note terestre
zbor pe un galactic zgomot de fond 
casa mea din lut are ferestre
prin care intră dor de absolut

atâtea note îmi sună rebele
m-ajung acorduri astrale
deșertul cântă prin visele mele
și nu am repere stelare

4 comentarii:

  1. Atatea note imi suna rebele
    M-ajung acorduri astrale
    Desertul canta prin visele mele
    Si nu am repere astrale...............minunat!

    RăspundețiȘtergere
  2. Întâlnirea cu deşertul am aşteptat-o. M-am pregătit pentru ea, studiindu-mi pas cu pas, nerăbdarea. Voiam să ajung, voiam să fiu, ştiam că mă aşteaptă mut pentru alţii, chemător pentru mine. Când l-am văzut am rămas fără gânduri. Eram eu, era el şi atât. M-a primit în nemărginirea lui, lăsându-mă să-mi anulez forma, purtându-mă printre dune înşelătoare, care se unduiau ademenitor. Deşertul mi-a dăruit frumuseţea spartă în milioane şi milioane de fărâme, învinsă prin divizarea ei, resemnată în înţelepciunea tăcerii. Cer şi nisip, nimic în plus; doar o existenţă grandioasă prin simplitate şi prin inaccesibilitate. Lumi de privit, lumi de netrăit, lumi complete. Deşertul mi-a devorat calm trupul, lăsându-mă pentru o vreme fără mine. Am fost nisip, întors apoi, într-o clepsidră de carne. De acolo, am plecat împăcat cu neputinţa din mine, conştient fără a fi umilit, de puţinul din om.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte... nu nimeresc evaluarea potrivită - care să redea într-un cuvânt cantitativul, calitativul, subtilul și inefabilul...
    Vă mulțumesc pentru șansa de a ne întâlni în deșert.

    RăspundețiȘtergere