ai deschis ușa tristeții și ai ieșit între neguri
ți-a rămas doar parfumul de nu mă uita
urma de pași a iubirii s-a ofilit încă-n muguri
iar golul de tine ecou se-auzea
ploaia s-a transformat în zăpadă
adierile noastre viscolesc disperat
cuvintele tac adâncite-ntr-o rană
de când vise și timp avem separat
respirația ta mi-e condensată în pori
de amintiri despre tine nu pot scăpa
m-aș ascunde plângând în pădurea de nori
dar și-acolo-i zumzet de nu mă uita
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu