joi, 5 decembrie 2013

Frisonând


mi s-au uscat pe suflet albe flori de gheață
în buchete strânse de ger doar pentru mine
le mângâi cu privirea smalțul de faianță
crăpat în mii de așchii ce-mi amintesc de tine

pustiu din nesfârșite dune de zăpezi
sub soare arzător de-nfrigurări polare
tremurător adie miraj de primăveri
sub pleaope înecate de lacrimi călătoare 

dacă n-ar fi, ca și cristalul, pline de lumini
cu franjuri de culori irizând căldură
n-aș suporta calvarul razelor de spini
ce mi te sângerează când rănile se-adună

dar poate că-n curând soarele se-ndură
și mă incinerează în flăcări de uitare 
iar dorul, din cenușă și pulbere de zgură,
ți-l va aștearne ție neted la picioare

2 comentarii: