aștern somn peste râul de timp
punți de uitări suspendate
între maluri abrupte care cuprind
abisuri din vremi demult scufundate
oricât de fragili mi-s pașii pe vise
somnul oricând ar putea să se rupă
surpând timpul meu în nesfârșite premise
oprind lănțuirea lui „după” și „după”
privesc cu teamă „aici” de sub mine
amețit de adâncul la care-s supus
deși o voce tăcută îmi spune
„privește rogu-te numai în sus”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu