marți, 4 februarie 2014

Trăiește clipa


dragostea demult îmi reproșează
nu pentru că ar fi cumva geloasă
însă recunoaște că o enervează
atenția mea să fie mai mereu distrasă

ne îndoielnic are clar dreptate
dacă împreună ei ne-am dedicat 
să lăsăm deoparte grijile deșarte
noi singuri fericirea avem de promovat

deci să ieșim din lume cu strictul necesar
cât să ne-asigurăm că nouă ne e bine
în rest doar împreună același plin pahar
tandru să-l sorbim beți întru iubire

moartea ne găsească încleștați
doi magneți încătușați de dor
în fericirea noastră de lume exilați
în seninul nostru fără nici un nor

și-am închis fereastra dinspre gălăgie
ne-am izolat în sere, am plutit pe nori
am cunoscut extazul din clipe de magie
transfer de energie ne-am făcut prin pori

dar în timpul ăsta cât am simțit că-s viu
că ființa mea există cu parcimonie
prindea contur în mine un intim interviu
o agasantă vină, un soi de nostalgie

auzeam tristețe, simțeam o disperare
o durere surdă ce nu era a mea
vinovății acute îmi veneau neclare
îndoieli supreme lovindu-mi liniștea

ș-am spus iubirii care mă simțise
suntem frumoși, aproape fericiți
dar avem noi dreptul să trăim în vise
într-o lume plină de-atâți nefericiți

„trăiește clipa în deplinătate”
dar într-o clipă dată nu suntem numai noi
ce-i drept, suntem în lume o singurătate
însă singurătatea nu ține pân la doi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu