Trăiește clipa

dragostea demult îmi reproșează

nu pentru că ar fi cumva geloasă

însă recunoaște că o enervează

atenția mea să fie mai mereu distrasă

neîndoielnic are clar dreptate

dacă împreună ei ne-am dedicat 

să lăsăm deoparte grijile deșarte

noi singuri fericirea avem de promovat

deci să ieșim din lume cu strictul necesar

cât să ne-asigurăm că nouă ne e bine

în rest doar împreună același plin pahar

tandru să-l sorbim beți întru iubire

moartea ne găsească încleștați

doi magneți încătușați de dor

în fericirea noastră de lume exilați

în seninul nostru fără nici un nor

și-am închis fereastra dinspre gălăgie

ne-am izolat în sere, am plutit pe nori

am cunoscut extazul din clipe de magie

transfer de energie ne-am făcut prin pori

dar în timpul ăsta cât am simțit că-s viu

că ființa mea există cu parcimonie

prindea contur în mine un intim interviu

o agasantă vină, un soi de nostalgie

auzeam tristețe, simțeam o disperare

o durere surdă ce nu era a mea

vinovății acute îmi veneau neclare

îndoieli supreme lovindu-mi liniștea

ș-am spus iubirii care mă simțise

suntem frumoși, aproape fericiți

dar avem noi dreptul să trăim în vise

într-o lume plină de-atâți nefericiți

„trăiește clipa în deplinătate”

dar într-o clipă dată nu suntem numai noi

ce-i drept, suntem în lume o singurătate

însă singurătatea nu ține pân la doi