Sunt noapte

cum de nu mi-am dat seama că sunt 

o noapte călătoare

iar ziua mi-e universul pe care îl controbăi

în pliuri de umbre care ascund

părți de frumuseți

în pestrițe arătări

din care trăiesc

îmi dau acum seama

că sunt o noapte călătoare

pentru că puzderia de stele care mă luminau

s-a redus cosiderabil

praștia timpului le-a tot spart

astfel că parcul

cu aleile lui interioare 

mi-au devenit vizibile

le privesc de aproape ca un miop

cum se temină neclar în întunericul înconjurător

mai licăresc în mine câteva stele

acum le-aș putea număra

dar nu vreau

mă gândesc la ultima dintre ele

la singurătatea 

care mi-o va aduce aproape

lumânare

să mi se stingă la creștet

până atunci însă

mai am câteva stele care mă împing către zile

umbră alungită

ce nu a avut parte de bogăție de frumuseți 

doar atâtea câte să-mi ajungă de la o zi la alta

deci voi înnopta sărac