Aldous Leonard Huxley este cunoscut mai ales ca romancier și nuvelist („Contrapunct”, „Orb prin Gaza”, „Geniul și zeița”, „Surâsul Giocondei”...). Dar a scris și poezie, o poezie sensibilă în care, cu aparentă detașare și neutru scepticism, apanaj al înțelepților, ca și în proză, totuși se avântă și dă curs provocărilor vieții.
Anotimpuri
Al lumii sânge - timpul - nestăvilit se scurge
e rana mea și sunt rănit de moarte;
ce făptuiesc, nu însumi hotărăsc
și ce aleg, e de destin ales.
Aș crea să fug, dar porțile-s închise;
pecetea ei murdară iarna a întins-o
în jurul meu și-n mine;
chiar trandafiru-n inima mea moare
și stelele s-au stins.
Dar soarele se-ntoarce la a privighetorilor chemare;
porțile toate se dărâmă și pot să fug, să râd,
destinul meu e mort demult...
În flori, atâtea primăveri se strâng,
degeaba amărăciunile se strâng,
căci roșu ca și sângele e vinul.
Septembrie
Primăvara a trecut și încă multe zile de atunci -
primăvara și vara. Pe pomii răbdători
frunzele toamnei lâncezesc - galbenă agonie.
Eu nu mai am nădejdi, mă-ntorc încet spre casă,
sub fruntea mea, ca și afară, e tomnă-ntunecată, goală,
în jurul meu, deasupră-mi, se-nvârte totu-n gol...
Primăvara a trecut și încă multe zile de atunci -
dar, cum privirile-mi ridic, văd în lumina unui felinar
frunze gingașe, străvezii, limpezi și luminoase
aeriană spumă colorată, verde foc -
nimic mai mult decât, înfiripat, un gând de frunză -
și-n ceru-acela de lumină-i deodată primăvară!
O, strălucire magică! Veștede frunze au renăscut!
Și-n suflet, colorata scânteie a frumuseții renaște, reîntinerește totul:
a strălucit o rază de noroc și dintr-o dată este primăvară!
(Din volumul „Antologie de poezie britanică” - Margareta Sterian - Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu