Aud o armată...
Aud o armată năvălind spre țărm;
Cu zgomot de tunet caii se-aruncă în valuri,
Spumă-nconjoară genunchii lor.
Semeți, în negre armuri, conducătorii flutură bicele,
Disprețuind frânele, azvârl în noapte strigătul lor de luptă.
Gem în somn auzindu-le din depărtare hohotul râsetelor
Ca flăcări orbitoare ce spintecă bezna visului
Și răsună, lovesc în inimă ca-ntr-o nicovală.
Vin în triumf, scuturându-și pletele verzi,
Se ivesc din mare, izbindu-se puternic de țărm.
Unde îți este înțelepciunea, inima mea, cum poți deznădăjdui așa?
De ce m-ai lăsat singur, iubirea mea, iubirea mea, iubirea mea?
(Din volumul „Antologie de poezie britanică” - Margareta Sterian - Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu