sâmbătă, 29 martie 2014

Antropologie subiectivă


Ce întâmplare e destinul meu,
Ce destin cu întâmplarea mea
de-a mă trezi mergând pe un traseu
cu vreme bună și cu vreme rea!

Eu și Universul în tandem!
Ce aventură despre care-mi amintesc
că a-nceput frumos într-un eden
și-a devenit infernul pământesc!

Îmi pare că întâi și-ntâi am fost Adam,
fecior frumos și binecuvântat,
cu Eva și cu mărul Ionatan
din care amândoi ne-am înfruptat.

Mi-e dor și-acum de-acea copilărie.
Un câmp de amintiri cu pete de uitare,
un veritabil curs de antropologie
și un fișier întreg cu semne de-ntrebare.

Iar sfârșitul ăsta nu e chiar sfârșit,
el este un capitol care se încheie.
Multiplicat în alții înc-o să exist
purtând în vârf de torță câte o idee.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg