sâmbătă, 15 martie 2014

Cădere


Vântul, ecoul, tăcerea sau zvonul
îmi cântă o doină, o baladă, un lied,
murmur pe malul tristeții ce ține isonul 
vieții trecute ce zadarnic o strig.

Mă trec amintiri reci de sudori,
fără cuvinte, doar niște umbre, 
riduri uscate îmi sapă în pori
cratere înspre trecutul de sânge. 

Iubiri înșirate ca sălcii plângând
își caută-n mine oglindiri disperate;
dar eu sunt o insulă din coral și pământ
într-o mare de timp cu secundele sparte. 

Între alb și negru culorile toate
în ochii-mi decid pe rând să se stingă
și cad în adâncuri ca într-o noapte
cu răni de uitare-n vârtej de clepsidră

Singur cu mine pe-a sfârșitului stâncă
în bătăile inimii zvâcnește doar dorul
care-n hăul căderii ascultă  
vântul, ecoul, tăcerea sau zvonul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu