Cădere

Vântul, ecoul, tăcerea sau zvonul

îmi cântă o doină, o baladă, un lied,

murmur pe malul tristeții ce ține isonul 

vieții trecute ce zadarnic o strig.

Mă trec amintiri reci de sudori,

fără cuvinte, doar niște umbre, 

riduri uscate îmi sapă în pori

cratere înspre trecutul de sânge. 

Iubiri înșirate ca sălcii plângând

își caută-n mine oglindiri disperate;

dar eu sunt o insulă din coral și pământ

într-o mare de timp cu secundele sparte. 

Între alb și negru culorile toate

în ochii-mi decid pe rând să se stingă

și cad în adâncuri ca într-o noapte

cu răni de uitare-n vârtej de clepsidră

Singur cu mine pe-a sfârșitului stâncă

în bătăile inimii zvâcnește doar dorul

care-n hăul căderii ascultă  

vântul, ecoul, tăcerea sau zvonul.