luni, 31 martie 2014

Heinrich F. Plett (19.06.1908 - 14.01.1963)

       
ȘTIINȚA TEXTULUI ȘI ANALIZA DE TEXT 
Editura Univers, 1983

„Literatură” și „Text”

     „Literatură” și „text” sunt în mintea vorbitorului de rând lucruri diferite. Literatura e întotdeauna și text, nu și invers - fie asta o definiție provizorie. Materialu factic susține o astfel de delimitare noțională. Căci nimeni nu pune la îndoială faptul că o dramă, o schiță, o poezie lirică sunt „literatură”. E puțin probabil însă ca aceeași afirmație să se facă în legătură cu indicațiile de utilizare ale unui produs, cu știrile de la radio, cu înregistrarea pe reportofon a unei convorbiri între doi oameni pe stradă sau cu un referat științific. Dubii ar apărea în situația în care ar trebui decis dacă un eseu, o biografie, o lucrare istorică sau o maximă țin de categoria „literatură”. În toate aceste situații însă se poate vorbi fără nici o dificultate de texte: se poate spune, de exemplu, „textul” dramei, al indicației de utilizare sau al biografiei. Aceasta înseamnă că noțiunea de text este mai cuprinzătoare (mai extinsă) decât cea de literatură. În timp ce, dacă se vorbește despre „literatură”, aceasta se întâmplă de cele mai multe ori într-n sens mai restrâns (intensiv), ca să nu zicem elitar. Unde se află cauza acestui fapt?
          O explicație importantă pentru această atitudine față de ideea de literatură ne-o oferă istoria evoluției sale. Aceasta evidențiază, alături de o multitudine de sensuri delimitate istoric (cf. Escarpit, 1973), mai ales două, care mai sunt valabile și astăzi:
          1. Literatură = tot ce e scris, tipărit sau publicat într-un fel oarecare, „scrieri” („Schrifttum” - Schderwalldt, 1973), un sens ce apare ca atare în sintagme ca „literatură primară”, „literatură secundară”, „literatură de specialitate”, „literatură de operă”, „literatură pentru pian”, „literatură cosmetică”;
      2. Literatură = „literatură frumoasă”, beletristică - prin care se înțeleg texte cu pretenții artistice.
           Dintre aceste două sensuri, mai ales cel din urmă a pus bazele poziției favorizate a literaturii (cu un nimb sacru și ezoteric).
          Noțiunea „text” este alcătuită altfel. Ea este mai puțin dependentă de procedeele de validare cărora „literatura” li se supune permanent. Originea lingvistică a termenului ne trimite la sensul de țesătură (textus), îmbinare sau - mai modern spus - „structură” a unui lucru. În acest sens găsim definiții care identifică textul cu „forma lingvistică a operei” („sprachliche Form des Textes” - Gorski, 1971) sau cu un produs linear al vorbirii („a linear speech product” - Gorny, 1961). Lucrări recente mai arată, în afară de aceasta, că substratul „textualizării” („Vertextung”), al punerii în text, nu trebuie să fie neapărat limba. În afară de texte vorbite și scrise, pot fi deosebite și texte Morse sau gesturi (cf. Hartmann, 1964, Wienold, 1972). Astfel înțelese, textele sunt structuri relaționale de semne de feluri și origini diferite.

Un comentariu:

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg