stau pe un țărm de întrebări pe
care am clădit
din nisip de timp castelul existenței
înainte de mine e un deșert solidificat
în fața mea e un ocean cu valuri
inutile pentru că nu le voi accede
nicicând
ca o pasăre fascinația îmi zboară
în colivia orizonturilor proprii
disperarea îmi atârnă de picioarele
goale
va trebui să mă dezbrac de trup pe
nisip
și să mă înalț dincolo de timp
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu