Politica românească este un interminabil spectacol televizat de prost gust. Este pe măsura publicului larg care nu vede nici o legătură directă între „aventurile” de pe ecrane și din ziare și calitatea vieții lui. Ceva-ceva influnțe ar fi, zic criticii mai elevați, însă acestea, dacă ar fi, sunt invizibile și nefondate. Alimentele, pâinea cea de toate zilele, bunurile de consum nu au venit niciodată pe mese și în case de la televizor. Oamenii văd o legătură a caltății vieții lor numai cu munca prestată de fiecare la serviciu sau la el acasă, cu învățătorul, cu popa și cu șeful de post - ca de când lumea. Structura vieții democratice la care sunt chemați le pare prea înaltă (ierarhizată) și sofisticată (birocratică) atâta timp cât pe ei îi menține numai la sol sau la subsol. Le sunt vizibile doar câteva funcții, de obicei cele de primari și de președinți. Ăștia ar trebui să le dea și lor câte ceva din ce promit, însă știu că-i mint și s-au obișnuit să nu se țină de cuvânt. Și poate că viața ar trena așa, cu necazuri și bucurii mocnite, anonime, dacă nu ar exista vacarmul continuu dinspre politică. Un spectacol televizat care îi animă pe toți ca nimic altceva. Oamenii aplaudă, înjură, râd sau se plâng în fața televizoarelor, apoi pe ulițe și în crâșme. Iar între rugăciunile de la miez de noapte nimeni nu uită să mai adauge: „Încaieră-i Doamne!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu