privesc în urmă prin geam de
anotimpuri
vijelia aspră a timpului ce bate
erodând materia croindu-și râu de
riduri
nostalgii în valuri de amintiri
ce-s sparte
fuste de culori lungi și
destrămate
se ridică-n vânt dezgolind
reliefuri
coapse tari de dealuri tolănite-n
umbre
rupestre stafii săpate-adânc în
gânduri
și nu știu dacă toate-mi sunt
rămase-n urmă
sau zac aici în mine mostre de
trecut
eu fiind cimitirul bazar ce își
asumă
un muzeu cu umbre regăsit pierdut
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu