Tulnicul toamnei

tulnicul toamnei răsună-ntre maluri

eu cobor din munte cu apa în vale

cu desverzirea culorilor aprinse pe dealuri

și cu răceala razelor albe din soare

stoluri lungi de gânduri curg în apus
ceața mă cuprinde ca o iubită
cuvintele-n mine nimic n-au  de spus
doar tulnicul toamnei mă strigă

e coaptă așteptarea în șanțul din drum
timpul mă-nghite cu lacomă sete
luminile se sting în dâre de fum
pe care vuiet de tulnic îl suflă în plete

cobor din munte cu apa în vale
cu decolorarea verdelui din dealuri
cu răceala razelor albe din soare 

tulnicul toamnei mă sună-ntre maluri