Visez că visezi

Trec uneori prin mine bărci de nopți aparte, 

cum este și aceasta ce echilibru-mi sparge

iar eu plutesc de mine undeva departe

cu idei umflate ca pânza pe catarge

Cad stropi cu-acorduri de Esenin,

de Baudelaire și Poe, de Shakespeare și de Bach,

în aburi de-ntuneric cu sângeriu venin

din taine dezlegate în pagini de-almanah.

O promisiune vagă de-a mă lăsa pătruns,

îmbălsămat cu tâlcul marilor secrete,

într-o penetrare a tot ce mi-e ascuns

de vrăji neînțelese în trupu-mi camuflate.  

Și-ncep o agonie fără culori de zi,

fără atâtea forme-n lumină rânduite,

pășind în mituri și dobândind puteri

în mine existente dar neîngăduite.

Ai brațe moi, tu, noapte fără dimineață,

dar clipele nu-ți curg, nu te-mprospătează,

iar eu mai am de stors câte ceva din viață.

M-oi refugia în trupul iubitei când visează.