corzile ce-mi leagă sufletul de
trup
și-mi cântă simfonia destinului de
clipe
una câte una se tot rup
se despletesc din mine aiurite
sunt uneori ca și un bici în vânt
dar pot să fie precum părul tău
mirosind a cer și a pământ
ori liane împletite către hău
uvertura însă tot se mai aude
reverberând ecouri în oglinzi
plutindu-mă pe partiturile de unde
din deșerturi reci în altele
firbinți
flamuri incolore se leagănă în
trup
sufletu-mi suspină toamnă-n amintiri
fâșii de simfonie lacrimile rup
cortina-ncet se lasă calmă în
priviri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu