Furtuni de timp s-au pornit să bată;
petalele și frunzele de clipe îmi rup
peste relieful toamnei în
mine exilată
în zbor dezordonat cu șuirat
nebun.
Nu mai pot prinde litere de
fluturi
și numere invoc să-mi fie ajutor,
din ele entropiei să-i pun în cale
scuturi
să-mi ordonez iar lumea numărând
ușor.
O frunză, două frunze, o petală...
Șiruri nesfârșite se deșiră-n
zare;
numărătoarea asta infernală
în iraționale infinituri mă desface.
O petală, două... zeci de mii de
frunze
nuanțe de culori îmi văluresc de-atunci;
toate ce mi-au fost au devenit
mărunte,
se prefac nisip, deșert, clepsidră, fulgi .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu