sufletul meu e departe-n apus
de-o vreme nu se mai culcă la mine că-i rece
revine dimineața aiurit de schimbarea de fus
așteptând noaptea ca iară să plece
sunt rece ca o sobă cu focaru-nghețat
sângele-mi curge domol ca într-o deltă
himeră apusul mă cheamă din orizont depărtat
dar adorm visându-mă-nchis într-o sferă
atunci iar sufletul mă sărută fierbinte
pe obrazul de ceară cu plâns periferic
îmi spune că-l cheamă apusul acela cuminte
pe nori de flori roșii în munți de-ntuneric
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu