Guillaume Apollinaire (pseudonimul literar al lui Wilhelm Albert Vladimir Apollinaris de Kostrowitzky, 26.08.1880, Roma - 09.11.1918, Paris)

                                                                                                                               Apollinaire - le poète au cœur brisé

Ocean de pământ

Eu mi-am clădit o casă la mijloc de Ocean,

Ferestrele i-s râuri ce curg din ochii mei,

Şi mişună, pe unde sunt ziduri, caracatiţi.

Nu auziţi cum bate la geam inima lor?

O, case ude,

Case-n flăcări

timp iute, iute,

Din avioane pică ouă

Atent! O ancoră s-aruncă,

Atenţie ancora ce vine,

Ce bine-ar fi să vie dinspre cer,

Caprifoiul cerului se-nalţă,

S-agită caracatiţe terestre,

Iar noi suntem destui, destui să fim 

groparii noştri proprii,

Palizi polipi ai valurilor de cretă,

O, caracatiţi cu pliscul vost' pal, 

În jurul casei este Oceanul

Ce nu se odihneşte niciodată.

În interpretare proprie:

Toamna 

Iubită vulnerabilă toamnă

Va fi să mori sub petale de trandafir 

Ninse de vânt

Așternute-n livezi

Sărmană toamnă

Muribundă palidă atât de bogată

Vei zace în pâlcuri de zăpadă cu fructele răscoapte

Sub cerul înalt

Răscolită

Cu părul verde de nimfă acum încâlcit și uscat

N-o să mai placi

Crengile golașe de departe

Par coarne de cerb

Dar eu tot îți voi iubi tânguirea 

După fructele ce ți-au căzut inutil

În plânsul de vânt al pădurii

Cu lacrimi de frunze

Șiruri de frunze

Pe invizibile șine

Precum vagoanele unui tren

Rulând

Sau precum clipele vieții

Trecând

Sub podul Miabeau

Din înălțimea Podului Mirabeau
și ziua și noaptea
Privesc neîntrerupta curgere a amintirii dragostei noastre
Asemenea apelor Senei trecând valuri spre mare
Veșnica noastră dragoste am văzut-o acolo cum moare
Eram aicea pe pod
mână în mână și față în față
Când obosiți am decis s-aruncăm în fluviu orice speranță
Să diluăm în valuri sângele aprig al dragostei noastre
Să-l împreunăm cu lentoarea și violetul din curgerea apei
Dragostea noastră s-a scurs încet
de-aici de pe pod
În curgerea Senei și astăzi printre lacrimi o văd
Încremenit o aud singur în susur cum nesfârșită tot trece
Dar eu aștept acea clipă de Sena care va fi să mă-nece