duminică, 9 noiembrie 2014

Guillaume Apollinaire (pseudonimul literar al lui Wilhelm Albert Vladimir Apollinaris de Kostrowitzky, 26.08.1880, Roma - 09.11.1918, Paris)

                                                                                                                               Apollinaire - le poète au cœur brisé

Ocean de pământ

Eu mi-am clădit o casă la mijloc de Ocean,
Ferestrele i-s râuri ce curg din ochii mei,
Şi mişună, pe unde sunt ziduri, caracatiţi.
Nu auziţi cum bate la geam inima lor?
O, case ude,
Case-n flăcări
timp iute, iute,
Din avioane pică ouă
Atent! O ancoră s-aruncă,
Atenţie ancora ce vine,
Ce bine-ar fi să vie dinspre cer,
Caprifoiul cerului se-nalţă,
S-agită caracatiţe terestre,
Iar noi suntem destui, destui să fim 
groparii noştri proprii,
Palizi polipi ai valurilor de cretă,
O, caracatiţi cu pliscul vost' pal, 
În jurul casei este Oceanul
Ce nu se odihneşte niciodată.

În interpretare proprie:

Toamna 

Iubită vulnerabilă toamnă
Va fi să mori sub petale de trandafir 
Ninse de vânt
Așternute-n livezi
Sărmană toamnă
Muribundă palidă atât de bogată
Vei zace în pâlcuri de zăpadă cu fructele răscoapte
Sub cerul înalt
Răscolită
Cu părul verde de nimfă acum încâlcit și uscat
N-o să mai placi
Crengile golașe de departe
Par coarne de cerb
Dar eu tot îți voi iubi tânguirea 
După fructele ce ți-au căzut inutil
În plânsul de vânt al pădurii
Cu lacrimi de frunze
Șiruri de frunze
Pe invizibile șine
Precum vagoanele unui tren
Rulând
Sau precum clipele vieții
Trecând

Sub podul Miabeau


Din înălțimea Podului Mirabeau
și ziua și noaptea
Privesc neîntrerupta curgere a amintirii dragostei noastre
Asemenea apelor Senei trecând valuri spre mare
Veșnica noastră dragoste am văzut-o acolo cum moare
Eram aicea pe pod
mână în mână și față în față
Când obosiți am decis s-aruncăm în fluviu orice speranță
Să diluăm în valuri sângele aprig al dragostei noastre
Să-l împreunăm cu lentoarea și violetul din curgerea apei
Dragostea noastră s-a scurs încet
de-aici de pe pod
În curgerea Senei și astăzi printre lacrimi o văd
Încremenit o aud singur în susur cum nesfârșită tot trece
Dar eu aștept acea clipă de Sena care va fi să mă-nece

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu