da, tăcerea mi-a alunecat în
oglindă
ne întâlnim privirea
doar e tăcerea mea
și eu o privesc
parcă mă strigă de câte ori îi trec
grăbit prin față
mânat de zgomotele imperative din
jur
o aud strigându-mă din adâncul
liniștii
și-mi vine să intru prin luciul ei
însă nu-mi place ce văd
sunt slab și palid și transparent
aureolat de furtuna zgomotului de fond
cu ecouri de strigăte mute
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu