miercuri, 4 februarie 2015

Jacques Prévert (04.02.1900 - 11.04.1977)


Ca să faci portretul unei păsări

Mai întâi pictezi o colivie
cu uşiţa larg deschisă, 
apoi pictezi
ceva cât mai drăguţ
şi cât mai simplu:
ceva frumos, 
ceva util
pentru pasăre;
pe urmă pui tabloul pe-un copac
într-o grădină, 
într-un crâng, 
într-o pădure
şi te ascunzi după copac
fără o vorbă
fără să te mişti...
Se-ntâmplă uneori ca pasărea să vină repede, 
dar se mai poate întâmpla să treacă ani şi ani
până se hotărăşte.
Atunci nu te descuraja –
aşteaptă, aşteaptă dacă e nevoie ani întregi.
Viteza sau încetineala cu care pasărea soseşte
n-au nici o legătură
cu faptul că tabloul e reuşit sau nu.
Când pasărea soseşte –
dacă soseşte –
păstrezi cea mai adâncă linişte:
aştepţi mai întâi ca pasărea să intre în colivie
şi după ce a intrat
închizi uşiţa binişor cu pensula, 
apoi
ştergi toate gratiile una câte una
cu mare grijă, nu cumva s-atingi vreo pană.
Pe urmă faci portretul arborelui, alegând
din toate crengile pe cele mai frumoase, 
iar pentru pasăre pictezi după aceea
frunzişul verde şi răcoarea vântului, 
pulberea soarelui, 
foşnetul gâzelor prin iarbă în căldura verii, 
apoi aştepţi ca pasărea să cânte...
Dacă nu cântă
e semn rău –
semn că tabloul nu e bun, 
dar dacă vrea să cânte, e semn bun, 
e semn că poţi semna.
Atunci îi smulgi o pană
binişor de tot
şi pe un colţ al pânzei te iscăleşti cu ea.


Inspirații proprii după  Prévert:

Cântec

Oare care zi suntem noi
Dintre toate zilele 
De prietenie
Dintre zilele toate
De dragoste
Trăite iubind
Iubite trăind
Fără să știm ce e viața

Fără să știm ce-i sunt zilele
Și care din ele să fim noi

Grădina

Toți anii lumină străbătând întunecimi de risipe
Sunt imposibil destui
Atât cât să spui
În eternitatea cuvântului unei singure clipe
Rătăcit în mine
Cules pentru tine
În dimineață de iarnă aprins
Într-un colț al grădinii Montsouris din Paris
 Paris pe Terra un oraș al iubirii
Iubirea minusculă inimă și astru al firii

Adolescenții care se iubesc

Adolescenții când iubesc se sărută în picioare
Rezemați pe intrările în noapte
Uimitor pentru trecătorii care îi arată cu degetul
Dar adolescenții care se iubesc
Sunt singuri cu ei
Cu umbrele lor
Care unduie noaptea
Intrigând trecătorii
Înfuriindu-i, provocându-le repulsie, ironii, invidie
Dar adolescenții în dragostea lor nu văd pe nimeni
De fapt ei sunt dincolo de întunericul nopții
În afara luminii zilei
Orbiți de prima lor dragoste

Un comentariu:

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg