marți, 9 ianuarie 2018

Erupții de gând


zac sub ruinele realității totale
timpul curge șuvoi prin răni ancestrale
oblojind cu zdrențe de trecut paradoxale 
pereții lui azi crăpați de umbre nenaturale

cerul cade și el în volburi de nori
năruind cariatide uscate din brațe de pomi
peste liniștea albă gestând erupții de sori
cu răzvrătiri de materie iscate-n ciocniri de atomi

în mintea cuprinsă de aprigi furtuni 
realitatea se divide în nesfârșite minuni
din ea se deschid uși cu noi dimensiuni
în care zi doamne purta-mă-vei spre alte genuni

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu