sâmbătă, 24 noiembrie 2018

E vremea


e vreme 
sunt vremi
și sunt vremuri
în care secundă de ești
te cutremuri
e timp 
sunt timpi
și sunt timpuri
când trăiești
când mori
dus de gânduri
sunt secunde
sunt minute
sunt ore
când te simți pierdut în niciunde
când ziua și noaptea-s fântâni
în care cad mulțimi de bătrâni
din riduri să-și facă unde 
ori nisip negru de-adânc
în care tăcerile plâng
în care-amintirile-s crâng
fluturii de doruri se strâng
și strugurii se maceră-n vin
vinul se-nvechește-n beție cu chin
e vremea să te așterni
timp nu mai este sub vremi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg