Sub un felinar din secolul trecut
m-am întâlnit cu propria mea fantomă.
Stătea în fumul ce-l scotea al meu trabuc
pe care l-am aprins în urmă cu vreo oră.
Eram mai tânăr nu ca acum cărunt.
Știam că-s amintire deci că-s mort,
căci morți sunt cei ce astăzi nu mai sunt,
și-n sine mă-ntrebam cum să mă port.
Atâta stinghereală între noi.
Eu îl știam, dar el nu mă știa.
Să-i spun că unul suntem amândoi?
Sau să-i vorbesc de mine, dac-o vrea?
I-am zâmbit nătâng, fără-nțeles,
și-abia atunci i-am întâlnit privirea:
eu eram cel care murise și-am ales
să-mi mai văd o dată nemurirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu